Alin Șania (28 de ani), unul dintre cei mai talentați handbaliști români ai ultimilor ani, face o radiografie a sportului nostru și a modului în care este văzut acesta în Germania. Handbalistul echipei germane MT Melsungen spune că performanța fetelor (argint la CE de luna trecută) e greu, dacă nu chiar imposibil de egalat de băieți la Mondialele din Suedia, care vor debuta pe 13 ianuarie.
Cum e văzut sportul românesc în Germania? Anul acesta a fost o cădere. În afară de Oltchim, la fete, și naționala feminină, pentru care m-am bucurat foarte mult, toate echipele au dat un pas înapoi. A fost o perioadă dificilă, probabil psihicul nostru nu este pregătit pentru această criză și am cedat. Cu fotbalul a fost și mai rău. Toți se așteptau ca Steaua să facă, să dreagă, CFR-ul la fel. Steaua a avut ghinion, Clujul a ieșit cu o imagine mai șifonată, nu neapărat din cauza fotbalului. Toți ne văd ca pe cineva care a avut valoare, dar care a dat înapoi.
Echipa națională a ajuns și ea foarte jos în clasament… Sper să ne revenim și în ceea ce privește echipa națională. Avem jucători talentați, dar la nivel de juniori. În momentul în care fac pasul la prima echipă, foarte puțini explodează, vin speranțe și după aceea se sting ușor-ușor. Banii, anturajele, publicitatea, nu știu ce-i face să se schimbe.
În Germania există scandaluri în fotbal, certuri între patroni? Un NU mare, imens. Nici la liga a doua nu am auzit. Acolo, patronul eventual vine și vede jucătorii la începutul anului competițional și la final, atât. În rest nu are treabă. Sunt oameni care au treabă cu presa, cu organizarea, pe când la noi… noi suntem mai așa, mai aproape de Balcani. „E aproape imposibil să luăm medalie”
Fetele au fost de bronz la European, băieții vor fi de aur la Mondial? Poate pentru familiile noastre, eventual așa să ne considere. Noi mai avem mult de muncă să ajungem la nivelul fetelor, să sperăm că vom face o figură frumoasă.
Veniți cu medalie? Poate doar dacă împrumutăm sau cumpărăm vreo medalie. Nu vrem să mințim poporul cu televizorul. Vom vedea ce va face acolo gașca asta nebună a noastră, dar o medalie este aproape imposibil de cucerit.
„Pițurcă e omul potrivit la Știința”
Urmărești meciurile Universității Craiova? Da. Îmi place foarte mult jocul Universității. Din păcate, am avut ghinion de cele mai multe ori. Am suferit mult, la meciul cu Vaslui mi-a venit să sparg televizorul. Sper să vină mai mulți oameni să ajute echipa, pentru că este un proiect de viitor, care va da roade, mai ales cu domnul Victor Pițurcă în spatele ei. Mi se pare omul potrivit pentru acest proiect și cred că, dacă va avea liniște, va reuși.
Relațiile dintre Victor Pițurcă și Adrian Mititelu nu sunt tocmai cele mai bune… Nu știu situația foarte bine, de acolo, din Germania, nu pot să aflu prea multe, dar eu sper, ca orice oltean adevărat, să se rezolve problemele, să facă rost de bani, să se implice puțin și autoritățile locale, pentru că o echipă cu o istorie frumoasă în fotbal ca a Craiovei merită să aibă mai multă susținere financiară. Actuala formație este una de viitor, care poate să facă performanțe patru – cinci ani la rând.
21 de ani au trecut de la ultima medalie a României la un CM – bronz la competiția din Cehoslovacia 1990. Din echipa condusă de Cornel Oțelea făceau parte, printre alții, Buligan, Berbece, Dumitru, Ghimeș, Mocanu și Maricel Voinea
Tecău și Lindstedt, în sferturi
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt, cap de serie numărul 4, s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu la turneul ATP de la Brisbane. Binomul româno-suedez a învins cuplul Eric Butorac/Jean-Julien Roger (SUA/Antilele Olandeze) cu 6-7 (2), 7-6 (8), 10-2. Cei doi și-au asigurat victoria după două ore și 18 minute de joc, alegându-se cu un cec în valoare de 3.810 dolari și 46 de puncte ATP.
Dulgheru, out din prima
Alexandra Dulgheru, cap de serie numărul 8, a fost eliminată, ieri, în primul tur al turneului WTA de la Brisbane. Bucureșteanca a fost învinsă de nemțoaica Andrea Petkovici cu 6-3, 6-0, într-un meci care a durat o oră și opt minute. Tot în primul tur, dar la Auckland, a fost eliminată și Edina Gallovits, care a fost învinsă de englezoaica Anne Keothavong cu 6-7(4), 6-4, 6-0.
Morgenstern, învingător
Thomas Morgenstern a câștigat ieri etapa a treia din Turneul celor Patru Trambuline, desfășurată la Innsbruck. Austriacul (24 ani) a reușit două sărituri, 129,5m și 126,5m, care l-au situat detașat în fruntea ierarhiei. Polonezul Adam Malysz s-a clasat al doilea, iar norvegianul Tom Hilde pe locul 3. Cu un avans de 27,3 puncte la general față de Simon Ammann, Morgenstern este favorit la câștigarea competiției. Ultima etapă va avea loc joi, la Bischofshofen.
Steaua l-a pasat pe Fortson
Echipa masculină de baschet Steaua Turabo a renunțat la serviciile fundașului american Courtney Fortson. Adus în noiembrie 2010, Fortson nu i-a impresionat atât de mult pe conducătorii steliști încât să rămână și în retur. Participant în Draftul NBA, din vara anului trecut, Fortson a părăsit deja formația militară, în locul lui urmând să fie adus croatul Ivan Tomeljak.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER